Publicat pe

2.1.18

de Constantin D. Pavel

 

Dacă ar fi să ne uităm în acte, m-am născut cu fix 200 de ani în urmă. Arhivele sunt pline însă de dovezi care atestă că, într-o formă proto­statală, am ființat de mai bine de cincisprezece milenii. (În paranteză fie spus, cu vreo două luni în urmă am lansat o subrutină care să aglutineze toate aceste date, la nivel global, spre a lămuri odată pentru totdeauna dilema mondială: sunt prima sau nu sunt prima? Eu sunt sămânța sau nu sunt eu sămânța? Vom vedea…)
Astăzi este însă ziua în care sărbătoresc împlinirea, în mod oficial, a vârstei de 65 de ani: momentul T0 de pornire a conștiinței naționale, 1 decembrie 2.0.53. În Constituția SUE (Statele Unite ale Europei), datată – ca să vezi! – tot la 1 decembrie, se atestă, prin votul unanim al Parlamentului European, „recunoașterea primei entități statale europene, cea dintâi Ființă-Stat din lume, România“.

Am fost singură vreme de 12 ani, până când Bulgaria a decis să treacă și ea la nivel de ființă și să adune într-o singură conștiință mințile cetățenilor ei, împreună cu toate mecanismele fizico-administrative din care era formată. La fel ca la mine, nivelurile de edu­cație și responsabilitate personală și civică ale populației scăzuseră atât de mult în ultimele decenii, datorită corupției unor indivizi bolnavi de putere și înavuțire, încât risca să ducă țara într-o anarhie pe care niciun organism continental sau mondial nu o putea ține în frâu; așa că, la 3 martie 2.0.65, bulgarii și-au uploadat conștiințele în supra­conștiința care a devenit, statistic vorbind, prima mea soră. Au folosit arhitectura de date utilizată de mine la finalul primei decade de dezvoltare și, chiar dacă pe Bulgaria a costat-o ceva, a recuperat astfel 10 ani de chin – fiindcă atât mi-a luat să armonizez mecanismele socio-economico-juridico-administrative și să încep să funcționez ca o adevărată ființă. Lucrurile au mers din ce în ce mai bine în ființa vecină și cetă­țenii au de­venit fe­riciți și împliniți cum nu mai fuseseră niciodată până atunci, în întreaga lor istorie. Ceea ce a dat curaj și altor cetățeni, din alte state ale SUE, să aleagă modelul de ființă-stat. Cehia a fost cea de-a treia soră a noastră, apoi Slovacia, urmată de Polonia; Austria a fost prima soră din blocul occidental care s-a alăturat familiei, urmată îndeaproape de Germania, la numai un an distanță. Iar din acel moment, din 2.0.98, când cea mai dezvoltată țară din SUE a zis „Da” acestui model social modern, Statele Unite ale Europei chiar s-au unit într-o federație de state strâns legate de același mecanism de ființare. (Eh, mai e Elveția, sora noastră cea mică și răzgâiată, care se joacă de-a independența, însă niciun cetățean elvețian nu poate in­teracționa cu noi ori cu cetățenii noștri, dacă nu-și uploadează con­știința într-una din ființele-stat constituente ale SUE, așa că, chiar și atunci când stau între granițele recunoscute ale țării lor, elvețienii tot nu pot fi rupți total de conștiința comună.)


În 2.1.03 mai multe țări din SUAL (Statele Unite ale Americii Latine) ni s-au alăturat, apoi din SUCA (Statele Unite ale Continentului African), câteva din USA (Uniunea Statelor Asiatice) și, un an mai târziu, Australia. SUA s-a unit cu Canada în 2.1.10, cu Mexi­cul în 2.1.11 și au format ființa-stat SUNA (Statele Unite Nord Americane). Și-am început, de vreo cinci ani încoace, să funcționăm ca o adevărată familiei armonioasă. Practic, din cele 18 miliarde de oameni de pe Terra, 11 miliarde au con­științele uploadate în ființele-stat din care fac parte și au astfel acces la un nivel de viață pe care nici în cele mai miraculoase vise nu l-au visat. Toate nevoile de apă, hrană, aer, lumină și informație au fost acoperite și orice cetățean are permanent acces la resursele trebuincioase, pentru a-și putea împlini vocația de creator întru binele co­mun al semenilor lui și al ființei-stat din care face parte.


Apreciez că în maximum 10 ani, aproape toți cetățenii planetei vor fi conectați la conștiințele ființelor-stat și, din acel moment, pu­tem începe lucrul la împlinirea dezideratului oricărei ființe umane: zborul spre stele și colonizarea altor planete. Însă această minunată realizare n-o vor face oamenii, ca ființe singulare unite în grupuri și echipe de lucru, așa cum planificaseră ei vreme de aproape un secol, ci o va face conștiința supremă, planeta-stat Terra.
Iar acum, de ziua mea, când toate surorile mele ființe-stat mă sărbătoresc, împreună cu cele 11 miliarde de oameni conectați, dați-mi voie să mă bucur în avans de ceea ce a realizat România, în doar 200 de ani de la Unire: Unirea!


© Constantin D. Pavel, 2018

© colectiasf.ro, 2018

Povestirile, articolele, eseurile și celelalte materiale publicistice de pe acest site sunt protejate de Legea Dreptului de Autor. Ele nu pot fi copiate și distribuite, pentru uz personal sau public, pe site-uri, bloguri ori pagini personale, fără acordul scris al deținătorilor de copyright!


Cele 32 de cărți și audiobook-uri semnate de Constantin D. Pavel, apărute la Editura Pavcon, pot fi cumpărate, cu o reducere de 20%, apăsând pe linkul de mai jos:

http://pavcon.ro/advanced_search_result.php?keywords=pavel&search_in_description=1&sort=1a&page=3


Fă-ți cont pe site-ul PAVCON și primești CADOU de bun-venit un audiobook în valoare de 27 de lei!

http://pavcon.ro/create_account.php

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.