Publicat pe

Agresorul

de Constantin D. Pavel

Sunt un tip liniștit de felul meu, dar când cineva mă calcă pe bătături, mă transform într-un animal feroce. Măi, frate, dacă te respect, respectă-mă și tu, nu te răhăți pe onoarea mea!

Plecasem cu noaptea-n cap de-acasă și până la gară aveam de străbătut tot câmpul, vreun kilometru și jumătate de mers pe lângă fostul canal de irigații, pe o potecă lată cât să-ncapă o bicicletă. Că ară ăştia toate potecile, până-n buza canalului, mama lor de nenorociţi! Și-mi mai uitasem și lanterna acasă, pe colțul frigiderului din hol; parcă o și vedeam acolo, c-o pusesem de cu seară, după ce-i schimbasem bateriile, să-mi amintesc de ea. Nu-mi amintisem.

Călcam precaut, atent la fiecare pas, înconjurat de o beznă cum nu mai văzusem în viața mea. Era înnorat al naibii de tare și bătea și-un vânt tăios, mușcându-mă de ceafă și obraji. Noroc că-mi luasem șapca. Eram nervos, fiindcă presimțeam că în ritmul ăla aveam să pierd trenul de navetiști care urma să mă ducă la București. Așa că, în clipa în care m-am trezit cu el în fața mea, nu pot să mint că nu m-am speriat un pic, dar m-a și scos din sărite. Mi-am înghițit vorbele de duh și l-am întrebat, politicos, ce dorește? Doar vântul. Nimic, niciun sunet. Când am văzut că n-are de gând să-mi răspundă și nici să-mi facă loc să trec, a-nceput să fiarbă sângele-n mine.

– Dă-te, bă, la o parte, că mă grăbesc! am strigat la el și l-am împins în piept cu palma, hotărât.

A licărit ceva în mâna lui și-atunci am luat foc! Am zis că are un șuriu, ceva. A plecat perversa direct la ficat! Și-am o stângă de rupe, c-am făcut box cinșpe ani…

Mi-a intrat pumnul ca-n brânză. S-a auzit un pocnet sec și mi s-au înmuiat picioarele instantaneu. Nu mă așteptasem la asta! Am tras degetele afară, uluit. Și am simțit ca și cum le-aș fi extras dintr-o cutie de plastic cauciucat, ca dintr-un manechin. Și-n licărirea câtorva scântei care săreau vioaie din gaura pe care i-o pricinuisem, am putut observa un mecanism și niște fire. Și fum. Din ce în ce mai mult fum.

– Ce gâții mă-tii?!!… mi-a ieșit din gură exclamația-mi favorită de mirare.

M-am tras un pas înapoi și i-am observat deodată ochii. Au strălucit brusc, preț de o secundă, după care s-au stins încet, așa, ca la o jucărie rămasă fără baterii. Și iar mi-am adus aminte că uitasem lanterna pe frigider, după ce-i schimbasem bateriile alea nenorcite și că eram în întârziere și că aveam să ratez trenul și că șefu-avea să mă scalpeze dacă n-ajungeam nici azi la timp.

Așa că, ducă-se pe pustii, robot, manechin, ce mama naibii o fi fost! Mi-am făcut loc pe lângă el și l-am lăsat acolo, privindu-l peste umăr cum pică într-o rână și cum din rana provocată de pumnul meu izbucnesc niște flăcări hulpave. S-a auzit chiar și o mică explozie, așa, înfundată, dar deja mă aflam la mai bine de zece pași, distanță destul de sigură.

Șuieratul care a urmat m-a determinat să-mi iau tălpile la spinare și s-o tai prin bezna neagră, direct peste câmpul proaspăt arat, spre luminile din zare, de la gară. Din norii nevăzuți a coborât ceva, dar n-am stat să cercetez. Să fie la ei, acolo! N-aveam nicio curiozitate să aflu pe pielea mea dacă ucisesem vreun soi de robot ori de extraterestru d-ăla împuțit. Șefu’ era mai rău ca orice alien! Și-un job, în ziua de azi, pentru un băiat simplu, de la țară, credeți-mă, e-al naibii de greu de găsit…


Cărțile semnate de Constantin Pavel pot fi cumpărate de aici:

http://pavcon.ro/product_info.php?cPath=1_7&products_id=36

http://pavcon.ro/product_info.php?cPath=1_7&products_id=39

http://pavcon.ro/product_info.php?cPath=1_7&products_id=40

cu o reducere de 25%!

Fă-ți cont pe site-ul PAVCON și primești CADOU de bun-venit un audiobook în valoare de 27 de lei!

http://pavcon.ro/create_account.php

Un comentariu la „Agresorul

  1. si asa, cu un pumn la modem, nelutzu evita invazia terrei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.