Publicat pe

Cititul dezvoltă gândirea

INTERVIU CU SCRIITOAREA DANIELA FAUR, autoarea volumului ”Forțe ale Naturii – Moartea Vie

Î: Buna, Daniela. Esti o figura noua in lumea scriitorilor, ce ne poti spune despre tine si despre cum ai ajuns in acest peisaj minunat?

R: Sunt absolventa a facultatii de Jurnalism din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara, deci, pot spune ca am simtit aceasta chemare, de a intra in lumea scriitorilor, inca din liceu. Nu am profesat ca jurnalist foarte mult si chiar am abandonat orice contact cu aceasta lume. Dar iata ca mintea mea nu a stat degeaba in tot acest timp si mi-a oferit aceasta poveste fantastica pe care, astazi, o pot oferi lumii intregi. Initial, nu am scris cartea cu gandul de a o publica. Am asternut pe foaie gandurile nascocite de imaginatia mea, din dorinta de a elibera povestea din mine, care crestea cu fiecare zi care trecea. Am realizat, apoi, ca pot scrie, de fapt, o carte intreaga. Abia cand am primit reactii neasteptat de pozitive de la prietenii mei, carora le-am dat-o s-o citească, publicarea a devenit un vis pe care mi-am permis să-l iau în considerare. Am pornit de jos si incet, prin propriile puteri, prin a transmite intentia de a-mi publica romanul. Și am avut fericita sansa sa fiu contactata de oamenii minunati de la Editura Pavcon, care au crezut in mine si in romanul meu.

Î: Cartea face parte dintr-o colectie SF, chiar si titlul ne duce cu gandul la acest tip de literatura. Ne poti dezvalui, pe scurt, intriga din ea?

R: Cred ca este o poveste SF mai light, fantasy mai degraba. Povestea incepe lent, oarecum cuminte, as putea spune, si pare la prima vedere doar o poveste de dragoste. Am lasat insa niste indicii care te fac sa-ti pui intrebari despre personaje. Imaginandu-mi o mare parte din naratiune inainte de a incepe efectiv sa scriu, mi-a venit ideea de a-mi inzestra personajele cu anumite puteri. Am vrut insa sa pot explica sursa acestora, atat mie cat si cititorilor, asa ca am facut o legatura cu cele patru elemente ale naturii: Apa, Aer, Pamant si Foc. Personajele mele stapanesc forta elementului conferit de semnul lor zodiacal. Le-am numit Forte ale Naturii, de unde si titlul cartii. Cred si sper ca am reusit sa fac o buna proportie intre mister, actiune si emotii.

Î: De ce si-ar rupe oamenii din timpul lor pentru a citi cartea Forte ale Naturii?

R: Stiu ca in ziua de azi lumea nu mai citeste cum o facea candva. Sau, daca o face, prefera internetul. Cred ca toti ar trebui sa isi faca timp sa citeasca, orice carte, nu doar pe a mea. Nu stiu cum sunt altii, dar pe mine cititul ma relaxeaza, imi dezvolta gandirea si cred ca din fiecare carte avem ceva de invatat. E cumva ciudat sa-mi laud singura cartea… 🙂 De ce sa cititi Forte ale Naturii? Romanul e ca o calatorie, te deconecteaza de la realitate si te poarta intr-o lume fantastica, in care descoperi oameni aparent obisnuiti, care au puterea de a schimba lumea, dar aleg, in primul rand, sa se schimbe pe ei. Imi iubesc personajele, sunt emotive, dar puternice, sunt comice, dar si taioase. Firul epic te ia prin surprindere si te tine cu sufletul la gura, te trece prin stari si emotii diferite. E o experienta minunata sa traiesti o data cu personajele si, de ce nu, sa te identifici cu ele. Cred ca o carte ca aceasta iti da o uimitoare putere interioara!

Î: Ce urmeaza acum pentru tine?

R: Deocamdata, ma concentrez pe promovarea cărții, fiindcă eu cred cu tarie ca merita din plin atentia publicului. Oamenii trebuie sa afle de ea si sper sa reusesc sa indrum cat mai multa lume spre ea. Iar apoi ma asteapta volumul doi al seriei, fiindca romanul este gandit să fie o trilogie. E inceput deja, e schitat in mare parte și sper sa am inspiratia necesara sa-l pot aduce in mainile cititorilor sau sub bradul lor până de Crăciun, anul acesta.

(Cartea ”Forțe ale Naturii – Moartea Vie” poate fi comandată cu reducere de aici: http://pavcon.ro/product_info.php?cPath=1_7&products_id=44)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.