Publicat pe

Clarvăzătorul

de Florin Purluca

L-am întâlnit cu ani în urmă. Prea mult timp ca să mai știu o dată exactă. Era un tip bine. În niciun caz rupt din pictorialele Men’s Health sau GQ, dar prezentabil. S-a oferit să-mi cumpere un Martini. Mie îmi plăcea la nebunie să-i pun pe jar pe cei de teapa lui.
— Să înțeleg că vrei să…
El a zâmbit și a ridicat o mână.
— Nici vorbă! mi-a răspuns.
— Atunci? O simplă pierdere de timp?
— Nici atât. Vreau doar să îți mulțumesc pentru ceea ce ar fi putut să fie.
El avea un Martini în față, dar n-a băut. I-a făcut un semn ospătarului: încă unul, te rog! Băutura a venit imediat. A ridicat paharul și a toastat.
— În cinstea a ceea ce ar fi putut să fie, a spus.

— Frumosă piesă, l-am întrerupt.

El s-a uitat la mine, intrigat. Purta un ceas cam ciudat.

— Ceasul, am adăugat.

Mi-a surâs, a lăsat paharul pe tejghea, banii pentru băuturi și a plecat.

— Frumoasă mișcare, l-am abordat la o săptămână după.
Era la una dintre mese, de unul singur. Același bar, în cartierul meu. Mi-a zâmbit. M-am așezat. Ospătarul a venit cu două pahare de Martini. Zâmbetul lui a devenit parfumat.
— Trebuie să recunosc, sunt impresionată.
— În cinstea a ce ar fi putut să fie, mi-a spus în timp ce a ridicat paharul.
A băut, a lăsat paharul pe masă, plata pentru consumație, s-a ridicat și a plecat.


— De data asta, băuturile le plătesc eu, i-am spus după o săptămână, timp în care l-am așteptat să vină în fiecare zi. El a înclinat din cap, jovial.
— Desigur, mi-a spus. Îți mulțumesc.
M-am dus la bar și am comandat:
— Două Martini, te rog. La masa de…
Barmanul le-a scos imediat de după tejghea. Am deschis poșeta, dar el mi-a făcut un semn din mână.
— Sunt deja plătite.
Le-am luat și am mers la masă.
— Bine, i-am spus. Mă predau. Cum reușești?
El a luat paharul, eu l-am apucat de brațul liber.
— De data asta nu te mai las să pleci, i-am zis. Deci?
— În cinstea a ceea ce ar fi putut să fie. A sorbit din băutură, zâmbindu-mi cu o detașare un pic cam forțată ca să nu mi se pară evidentă. Foarte simplu, a reluat el. Sunt un clarvăzător.
Nu am putut să mă abțin, așa că am râs cu poftă.
— Da, sigur. Asta explică multe.
— Mă bucur.
A mai sorbit o gură din băutură. S-a ridicat.
— Îți vine greu să mă crezi, presupun, mi-a spus.
Mi-am lăsat capul pe o parte. Deși îmi plăcea la nebunie să-i iau peste picior, părea un tip cumsecade. Nu aș fi vrut să-l fac să se simtă incomod. Fără să am o idee precisă de ce ar fi trebuit să-l favorizez tocmai pe el, am decis că nu era o idee strălucită să-i spun chiar tot ce gândeam. Așa că i-am zis doar:
— Destul de greu.
El luat paharul de Martini de unde-l lăsase pe masă și l-a golit dintr-o singură mișcare scurtă.
— Săptămâna asta ai să joci un bilet la loto și ai să câștigi, mi-a mai spus.

A lăsat paharul pe masă, s-a întors și a plecat.


— Gata! La naiba, chiar trebuie să știu cum faci chestiile astea, i-am zis-o pe un ton rece, dar rece de tot.
În mâna stângă strângeam biletul răzuibil, cumpărat cu șase zile în urmă. Câștigul nu era unul colosal, o mie de lei, totuși, era un câștig. Așa cum îmi spusese.
— Ți-am zis. Clarviziune.
— Rahat! m-am rățoit la el. Lasă-mă cu prostiile astea. Zi-mi, cum faci?
S-a ridicat de la masă fără să mai comande nimic.
— Îmi pare rău, Dana.

Pentru o secundă, m-am pierdut în detalii, incapabilă să mă decid care ar fi fost întrebarea prioritară.
— Pentru ce?
— Pentru săptămâna viitoare.
S-a întors pe călcâie și a ieșit din bar. Eu am continuat să fixez ușa, la fel de uluită. Nu puteam să înțeleg de unde naiba știa cum mă cheamă?

— De ce faci asta? l-am chestionat, cu o scânteie de furie în ochii înlăcrimați. El arăta mai ponosit ca de obicei. Eu aveam ochii roșii, după o săptămână de plâns neîntrerupt. Stăteam în picioare. Îl uram. Ar fi putut să-mi spună, dacă chiar era ceea ce spunea el că era. Dacă știa chestii despre viitor.
— Îți stă foarte bine în negru, mi-a spus.
— De ce faci asta? am repetat.
Am căzut pe scaun și lacrimile au început să-mi taie obrajii. Mă simțeam istovită.
— Îmi pare rău pentru mama ta – s-a ridicat. Miercuri să nu mergi la cumpărături, așa cum obișnuiești.
Mi-a întors spatele și a plecat.

Miercuri am stat în casă. Am încercat să fac într-un fel să accept pierderea mamei. Oricum, traficul era supraaglomerat din cauza vizitei unui nu știu care general. Nu pot să neg că nu m-am temut că avea să mi se întâmple ceva rău dacă ieșeam. Cine naiba mai e și tipul ăsta? m-am tot gândit, zile la rând.

— De ce nu mi-ai spus despre mama?
Băuturile erau deja pe masă. Pur și simplu, nu-mi ieșea din cap ideea că dacă m-ar fi avertizat, aș fi putut să fac ceva. Poate chiar să o salvez. El a sorbit o gură din paharul lui de Martini, eu nu. Niciun răspuns. S-a mulțumit să ridice din umeri.

— Preferi să mă vezi suferind?
Și-a golit paharul și m-a lăsat în bar, privindu-l cu amărăciune cum pleacă. Lacrimile au venit puțin mai târziu. Ce naiba voia de la mine? Era doar un joc? Eram la marginea prăpastiei? Am simțit că pierd sensul realității.

Timp de o lună am ocolit locul ăla. Apoi, într-o seară de vineri, i-am trecut din nou pragul. Eram curioasă, ardeam de nerăbdare. Și totuși, am sperat din tot sufletul ca el să nu fie acolo. Îl detestam. Era la masă. Arăta îmbătrânit într-o manieră care nu avea legătură cu vârsta. Părea mai curând ca și cum s-ar fi luptat cu o boală grea. Pe masă, două pahare cu Martini. El a ridicat unul, eu m-am întors pe călcâie și am ieșit. Clarvăzătorii, dacă există pe bune, sunt demoni în straie de îngeri, mi-am spus atunci în gând.

— Am nevoie de bani, i-am spus disperată.
Nu mai călcasem în barul ăla de mai bine de un an. El a gustat din băutura lui. Viitorul meu soț mă aștepta afară, în mașină. Îi spusesem să lase motorul pornit. Pentru orice eventualitate.

— Nu o să scape, mi-a spus cu o privire deconcentrată și a lăsat paharul pe masă. Nu te mai chinui.
Am scos revolverul de la spate, de unde-l ascunsesem, și l-am îndreptat spre el cu o mână nesigură, tremurândă.
— E vorba despre viața…
— Erik nu va supraviețui, m-a întrerupt el. Îmi pare rău.
Lacrimile au început să-mi curgă în lungul obrajilor și, pentru o clipă, l-am văzut ca printr-o ceață densă. S-a ridicat.
— E viața fiului meu în joc. Am nevoie de bani pentru tratament. Dacă nu-mi spui ceva concret, ceva care să-mi aducă bani grei, o să trag.
— Sunt clarvăzător, ai uitat? Știu deja ce o să se întâmple. Eu o să mor altundeva, în alt timp. În niciun caz aici.
Mâinile au început să-mi tremure și mai tare. Inima mi-a luat-o razna. Mintea mi s-a blocat. În ultimul timp, aveam senzația că era omniprezent. Mi se părea că mă urmărește din umbra fiecărui colț de bloc. Că îmi controlează viața. Am apăsat pe trăgaci și albul cămășii lui s-a înroșit imediat în zona plexului. S-a prăbușit după linia blatului și, în căderea sa bruscă, a luat paharul cu el. Bucățile de sticlă sfărâmată au jucat pe pardoseala dură. M-am ridicat, îngrozită de gestul meu necugetat și m-am uitat peste blatul mesei. Era căzut într-o poziție incomodă, aproape imposibilă. Pata de sânge de pe cămașă era de două ori mai mare. În mână strângea un plic. Am putut să văd doar o parte din literele mari și negre.
„…ntru Dana.”
Am luat plicul și am fugit. În urma mea, l-am auzit pe barman cum vorbește repezit la telefonul mobil. Inevitabil, acela era sfârșitul.


Bună Dana,
În primul rând vreau să te asigur că totul va fi bine. Nu vei fi căutată de Securitate, nu vei fi condamnată pentru crimă. Când vei fi început să citești acest mesaj, trupul meu va fi doar o amintire a unui caz neobișnuit.
Numele meu este Andrei Cristea. Port numele viitorului tău posibil soț, pentru că sunt nepotul tău. Sunt fiul fiului tău. Nu Iulian, îmi pare rău pentru pierderea ta și mai ales pentru faptul că ești nevoită să citești asta înainte de moartea lui, ci Dragoș. Vin din viitor. Primele noastre întâlniri au fost din rațiuni pur demonstrative, parte din planul meu. Bunicul avea dreptate, ești o femeie frumoasă. Una dintre cele mai frumoase femei pe care le-am văzut vreodată. Mi-a spus că mereu ai fost curtată de bărbați, iar ție îți plăcea să-i joci ca pe degete. Din cauza asta am știut că planul meu nu va da greș. Despre câștigul la loto am aflat din arhivele Loteriei Naționale. Ai fi câștigat, oricum, și fără intervenția mea. Despre moartea străbunicii, n-are rost să-ți mai explic cum am știut, pentru că e evident. Aveam nevoie de unele detalii ca acestea, ca să pot să-ți atrag atenția. Pentru Iulian, unchiul pe care nu l-am cunoscut niciodată, n-am putut să fac nimic. Boala de care suferă el n-a căpătat un leac nici în timpul meu. Orice încercare de a-l fi salvat ar fi fost o pierdere inutilă de timp.
Motivul pentru care am călătorit în timpul tău a fost ca să te împiedic să te căsătorești cu generalul Manole-Damian Cristea. În Miercurea în care ți-am cerut să nu mergi la cumpărături, l-ai fi întâlnit. Nu e un individ foarte chipeș, dar e puternic și bogat și pentru asta l-ai fi plăcut. Te-ai fi căsătorit cu el. Ați fi avut un fiu – pe Dragoș, tatăl meu. Imediat după asta, ar fi pornit un război. Pe care poate că ai să-l trăiești. Împiedicarea căsniciei voastre probabil că nu va opri războiul. Sau poate că da. Asta o vei ști numai tu, la momentul oportun. Mai târziu ți-ai fi înșelat soțul. Bunicul ar fi aflat și idila ta ar fi fost cauza următorului Holocaust. Din poziția lui de conducere, mânat de o ură vindicativă glazurată de umbra unei gelozii crunte, morbide, v-a fi luat niște decizii stupide, din cauza cărora vor fi murit un milion de oameni nevinovați. Războiul se va fi terminat cu ecoul răului suprem plutind sub cerul dimineților îndoliate. Familia noastră va fi fost blestemată. Persecutată, vânată, pedepsită. Cele două fiice ale mele, soția, îmi vor fi ucise drept răzbunare.
M-am întors în timp în punctul maxim în care aș fi putut să mai salvez ceva din linia familiei noastre, în așa fel încât să elimin dezastrul.
Ultima predicție n-a fost o greșeală. Era imperios necesar să mă împuști. Mașinăria pe care am construit-o, care m-a ajutat să rup bariera timpului, este acționată de un motor eliptic rudimentar, cu minimă protecție, alimentat de un nucleu din seleniu. Este extrem de radioactivă. Dacă nu m-ai fi ucis, aș fi murit oricum de o moarte chinuitoare și lentă, din cauza expunerii la radiații. O sută de călătorii în timp, în decursul mai multor ore, pentru un viitor mai bun. Un viitor al cărui Dumnezeu sunt, pe care l-am creat, dar în care eu nu voi fi existat vreodată.
Nu va fi niciun cadavru care să te incrimineze. Trupul meu se va fi evaporat deodată, după ce bateria neutralizatorului temporal se va fi consumat – îți amintești, ceasul? O chestiune de zeci de minute. Tot scenariul acesta nebun este cunoscut drept paradoxul bunicului, dar eu prefer să-l definesc drept un soi de chirurgie temporală.

La final, îți cer să distrugi această notiță. Nu doar pentru simplul fapt că nimic din ceea ce citești acum nu mai este realitate, ci și pentru faptul c-a fost expusă la radiații un timp îndelungat și poate avea potențial malign.

Așadar, închin jertfa mea în cinstea a ceea ce ar fi putut să fie și, mai ales, a ceea ce urmează să existe.

 

P.S. Din când în când, aș aprecia dacă ai ridica un pahar de Martini în cinstea mea…


© Florin Purluca, 2018

© colectiasf.ro, 2018

Povestirile, articolele, eseurile și celelalte materiale publicistice de pe acest site sunt protejate de Legea Dreptului de Autor. Ele nu pot fi copiate și distribuite, pentru uz personal sau public, pe site-uri, bloguri ori pagini personale, fără acordul scris al deținătorilor de copyright!


Cărțile semnate de Florin Purluca pot fi cumpărate de aici cu o reducere de 25%!

Praf 1

http://pavcon.ro/product_info.php?products_id=46

Progradia

http://pavcon.ro/product_info.php?products_id=117

1944 – Ein Freak

http://pavcon.ro/product_info.php?products_id=135

Furia Fiarelor – RSA

http://pavcon.ro/product_info.php?products_id=143

Praf 2 – Atingerea salbaticiei

http://pavcon.ro/product_info.php?products_id=191

Sânge, Metal și Speranță

http://pavcon.ro/product_info.php?products_id=155

Mercenarii 1 – Războiul pietrelor

http://pavcon.ro/product_info.php?products_id=209


Fă-ți cont pe site-ul PAVCON și primești CADOU de bun-venit un audiobook în valoare de 27 de lei!

http://pavcon.ro/create_account.php

Un comentariu la „Clarvăzătorul

  1. Imediat ce Dana a ratat întâlnirea cu cel care ar fi fost bunicul lui Andrei Cristea, viitorul a fost schimbat. Deci Andrei ar fi trebuit să dispară imediat în neant. N-avea cum să mai existe. So… povestea e trasă de păr. Logica ei are o hibă majoră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.