de Anamaria Borlan
— Dacă ești într-o bulă de aer, poți trece printr-o gaură neagră?
— Hmm. Depinde de bulă, depinde de aer și depinde de gaura neagră!
— Adică … mă refeream la … ăăă, dacă treci prin gaura de vierme, poți ajunge la o gaură neagră?
— Ce-i prostia asta? Sunt două concepții diferite. Gaura neagră este rezultatul unui colaps de stele. Gaura de vierme, da, poate trece printr-o gaură neagră, dar este o curbură spațio-temporală. Te poți trezi oriunde în altă parte …
— Dincolo de orizont?
— Care orizont? Vei nimeri într-o lume oarecare din multivers, unde vei da peste altfel de ființe, altă civilizație, altă cultură …
— Și nu ar fi interesant?
— Presupun că nu.
— De ce nu? Nu ai vrea să vezi lumi noi, lume nouă …
— Nu. Îmi ajunge că te am pe tine.
— De ce te superi pe mine?
— Nu sunt supărat. Nu pe tine.
— Pe cine, atunci?
— Pe … tot ce ni s-a întâmplat.
— Și, este rău ce ni s-a întâmplat?
— Mă bați la cap degeaba. Desigur că e rău!
— Îmi poți explica?
— De pildă, obsesia ta cu găurile. Negre, de vierme, de toate felurile. Nu ți-a ajuns odată?
— Odată? Adică … ăăă, am mai trecut vreodată printr-o gaură neagră?
— Nu, cap deștept ce ești! Am trecut printr-o gaură de vierme.
— Da? Am trecut? Când?
— Ce greu e cu tine. Se vede că ești un copil prostănac. În loc să crești, descrești. În loc să te maturizezi, te copilărești. În loc să-ți crească mintea, ți se împuținează.
— De ce vorbești așa despre mine? Am greșit cu ceva?
— Ah! De-aș putea fugi în lume!
— Într-o bulă de aer?
— Ai fost unul din cei mai mari și tari teoreticieni despre lumina colorată a stelelor binare.
— Stele binare? Ce-s alea?
— Două stele care se află în același sistem solar. Sau, fac schimb de masă și una devine o gaură neagră.
— Prin care trece o gaură de vierme? Care duce într-o altă lume? Mergem și noi? Da? Te rog? Să ne întâlnim cu diverse creaturi, de prin diverse lumi … să mă joc cu ei … n-ar fi interesant?
— Nu, nu ar fi deloc interesant! Ești o pacoste.
— Și ce-i cu lumina colorată?
— Uff … întinerești pe minut ce trece. Dezolant.
— Întineresc?
— Planuri simultane.
— Adică?
— Sunt prea bătrân și obosit să-ți mai povestesc despre propria ta invenție și teorie.
— Așa? Dar de ce ești atât de bătrân?
— Nu mai ții minte? Ai plecat. Să explorezi universul. Când te-ai întors, eu, care eram cu doisprezece ani mai tânăr decât tine, sunt acum cu cincizeci de ani mai bătrân.
— Dar pe tine cum te cheamă și cine ești?
— Eu sunt Johann. Fratele tău. Ai plecat să măsori frecvența undelor sonore și a imaginilor stelelor.
— Da?
— Eu am rămas să te aștept pe orbita exterioară. Am intrat într-o buclă de gaură de vierme. Care m-a purtat prin diverse spații și timpuri. Acum, suntem amândoi aici, după o sută șaptezeci și cinci de ani. Cred că, conform planurilor simultane, vom muri amândoi, în același timp. Eu bătrân. Tu tânăr.
— Aaa! Vorbești despre efectul Doppler?
— Da, Christian. Despre efectul tău.
— Habar n-am ce spui. Dar … dacă stau … și … mă gândesc … mai … bine … uite … mi-a venit … în … minte … o formulă …
Cărțile din Saga ”Aripile Albastre”, de Anamaria Borlan, pot fi cumpărate de aici: