Publicat pe

Lumea pietrei

de Constantin D. Pavel

Soare puternic și căldură înăbușitoare. Dar razele lui nu ajung până aici, între stâncile înalte, umede, subjugate jos, la bază, de mușchi verde, suculent. Aici e răcoare, e plăcut, mai ales după drumul dificil pe care am fost nevoit să-l parcurg pentru a ajunge în locul ăsta. Am lăsat mașina jos, la poalele versantului, la mai bine de un kilometru distanță și am ur­cat pe poteca indicată de individul al cărui nume nu l-am aflat niciodată. Dezvăluirile lui, atunci, în cârciuma aceea scufundată în penumbră, într-o seară ploioasă și tristă, mă făcuseră curios, mă prinseseră din ce în ce mai tare, până când, în cele din urmă, nu-mi mai dăduseră pace…
Iar acum mă aflu aici, căutând chipul.
Pași ușori și priviri cercetătoare aruncate pereților de piatră. Sus, la peste trei metri, pe buza stâncii, e arbustul acela bătrân, punct de reper… Arbustul pe dreapta, șase-șapte metri înainte, iar pe peretele din stânga e…
L-am zărit! Și m-am apropiat. Da, era acolo, exact cum îmi povestise necunoscutul!
Un chip în piatră!…
Trăsături robuste, puternic masculine, emanând o virilitate uimitoare, dar cuprinse totuși de o nuanță vizibilă de deznădejde și furie neputincioasă. De ce? Oare aveam să aflu vreodată povestea lui? Poate că da… La urma urmelor, tocmai de aceea venisem până aici…
Mi-au atras atenția liniile clare, perfect pronunțate, ale figurii. Ochii… vii parcă, cerând ajutor și, în același timp, respingându-l, cu genele… firele de păr din sprâncene, smocul din frunte și chiar perii minusculi ai unei bărbi rase de curând… Uluitor… De-a dreptul uluitor… câtă claritate, câtă acuratețe are acest chip… Tulburătoare vraja lui… de parcă s-ar afla acolo chiar ființa reală, bărbatul acesta, în spatele unei pojghițe microscopice de material stâncos, de piatră cenușie…
Am scos notesul și un creion. Îmi place să surprind cu mâna mea imaginile, cu care, mai apoi, îmi condimentez cărțile… Și figura lui a început să prindă contur pe coala albă de hârtie… Desenul acesta… Ovalul feței, smocul de păr din frunte… un perciune abia schițat… nasul pronunțat… și ochii… la ochi am mai mult de lucru, mi-am zis, sunt atât de expresivi… trebuie să surprind exact mesajul lor… ochii sunt oglinda sufletului… ochii… și cicatricea de sub cel stâng… întinsă și lucioasă… Cicatricea?!!

Întregul trup mi s-a răzvrătit, mi s-a răsucit, mi s-a zdrobit de imaginea… de imaginile… de chipurile identice de pe piatra rece… de pe foaia de hârtie… Chipurile, chipul… din piatră… era… al meu! Cicatricea… de sub ochiul stâng… era… eu aveam acea cicatrice… am… acolo…
Pământul a vibrat sub tălpile mele… ale lui…, când l-am văzut… clipind și răsuflând ușurat, dar… trist, cu părere de rău… A aruncat notesul și creionul pe jos… Și m-a privit…
— Îmi pare rău… – a rostit. Cuvinte rare, cleioase, pline de regret, de durere… dar și de bucurie… – E rândul tău acum.
Am înțeles… am realizat… am conștientizat… reali­zez chiar acum… înțeleg chiar acum…, că el pleacă, eliberat, iar eu… eu devin… eu voi fi, de-acum, chipul din piatră!
Cum?! De ce?!!! Mă potopesc o groază de întrebări… Griji. Familia. Acasă nu știau de mine… Nimeni nu știa. Dar de ce?!!!!…
— Nuuuuuuu!!!! am urlat isteric spre celălalt, care se îndepărtase deja, pierind din câmpul meu vizual. Nuuuu, nu mă lăsa aici!!! Am familie! Copii! Nu mă lăsa aici…
Glasul mi s-a frânt de piatră, un geamăt neputincios, secat de orice sunet. Doamne-Dumnezeule, ce făcusem? Ce putusem să fac?! Ce era stânca asta?! Ce? ”Curioșii mor repede!” Dar eu nu eram mort! Nu!! Simțeam, vedeam, auzeam, miroseam, nu eram mort!… Morții nu mai simt, nu mai pot mirosi, nu mai pot auzi, nu mai văd, ei nu mai există… Eu… existam! Și eram prizonier aici! Prizonier în piatră! Al câtelea?!… Ce importanță mai avea… ce importanță mai are?…


Trupul meu… nu-l mai percep… Inima, bătându-mi, pulsându-mi… Plămânii, respirând, umplându-se cu aer… nu mai erau! Numai simțurile, doar ele rămăseseră… doar simțurile… organele nu. Simțu­rile…
Mirosul de piatră… mă înconjoară de pretutindeni. Miasme palide de mușchi verde, viu, proaspăt, plin de sevă… Tremur de trup… inexistent. Mintea luptân­du-se să-și mențină calmul, luciditatea… Doar sunt un intelectual, așa ceva nu se poate să… Și dacă se poate? Ba uite că se poate! Chiar se poate! Răcoarea atât de plăcută a pietrei, răcoarea asta care mă împresoară de pretutindeni… Piatra…
Trebuie să mă liniștesc, să mă calmez… Am închis ochii – care ochi? – și am tras adânc aer în plămâni – care plămâni? –, căutând pacea interioară… Încă cinci-șase respirații de acest gen și… simt… sunt ca o cârpă umedă aruncată pe jos… sunt relaxat… da… sunt în pace. Sunt calm și relaxat. Da. Sunt ca o pa­săre zburând liberă și fericită în văzduhul senin. Da, sunt în pace. Sunt în pace deplină…
Mi-a reușit. Situația nu mi se mai pare disperată pentru că am acceptat-o. Am devenit una cu situația mea. Acum, tot ce trebuie să fac este să aflu de ce trec prin ceea ce trec și care e calea pentru a reveni la ce a fost înainte. Teama a trecut. S-a retras. Teama e adevăratul dușman al omului. Gândesc, deci exist. Exist, deci pot fi găsit. La fel cum l-am găsit și eu pe cel de dinaintea mea. Răbdare. Trebuie să am răbdare… și vor veni. Mă vor găsi… Iar până atunci am vreme să mă gândesc la toate… la planurile mele… am timp să meditez, să reflectez, să analizez, să iau decizii… Am timp de mine! Așa e când cauți să vezi partea bună din tot ce ți se întâmplă, îți piere frica și mintea ți se luminează… Și poți gândi la tot ce a…
— Bună.
Mă întorc fulgerător – sau, cel puțin, asta a fost impresia mea. În fața mea, o tânără… Iar dincolo de ea, un peisaj mirific. Ochii nu mi se mai săturau pri­vind… O vale înverzită, imensă, până departe, care se termina la malurile înspumate ale unei mări deosebit de albastre, totuna cu cerul punctat, ici și colo, de nori rozalii, pufoși, odihnitori… Și totul învăluit într-o lumină cu o tentă abia sesizabilă de roșiatic li­niștitor… Am oftat de plăcere și am răspuns la salut:
— Bună!
— Fii binevenit! mi-a urat ea, zâmbind fermecător.
Am cercetat-o cu atenție. Era acolo și parcă nu era… Și n-avea nimic pe ea! M-am inspectat rapid și mi-am descoperit propriul trup, pe care-l crezusem pierdut, la fel de gol. O senzație de pudoare adolescentină m-a cuprins brusc și mi-am dus mâna la pântec, în încercarea de a-mi ascunde bărbăția. Dar, în același timp, mă simțeam fericit că sunt așa…
Ea s-a întins spre mine, plină de îndrăzneală, și mi-a apucat mâna. Mi-a dat palma la o parte și a zis:
— Nu-i nevoie. Aici nu mai trebuie să-ți acoperi trupul. Nu mai trebuie să te rușinezi de el…
— Cum adică?! am pus cea dintâi întrebare, convins fiind că vor urma o mulțime până când mă voi lămuri ce se întâmplă cu mine.
— Aici, trupul tău e altfel de cum îl știi…
Mi-a zâmbit din nou larg și senzația de fericire mi s-a accentuat uitându-mă la ea. Cu toate acestea, miile de întrebări ce năvăleau în mintea mea îmi fră­mântau nerăbdătoare și insistente gândirea.


— Unde mă aflu? am reușit, totuși, să articulez. Ce e aici?
— Vei primi răspunsul foarte curând, a spus ea. Acum, haide, să mergem. Ceilalți vor fi încântați să te cunoască!
”Ceilalți”?! O lume populată, aici, în piatră? Ori doar o poartă către o altă lume?! Da, avea dreptate… ea, orice nume o avea… Trebuia să am răbdare. Urma să cunosc totul, dar, mai ales, modalitatea de a ieși de aici! Răbdare…
— Numele meu e George, i-am zis. Tu cum te numești?
A întins degetele și mi-a mângâiat alene tâmpla. Gestul ei m-a răscolit pe dinăuntru și mi-a indus fiori de plăcere. Glasul i-a picurat literă cu literă când mi-a răspuns:
— Iinna…
— Ei bine, Iinna, am spus eu, trăgând aer în piept – iar de data asta chiar l-am simțit! – atunci, să mer­gem! Și eu sunt încântat să-i întâlnesc pe ceilalți!
Și am prins-o de mâna pe care mi-o întinsese. Apoi am făcut primul pas în lumea aceea nouă, călcând pe iarba moale, în jos, la vale, spre marea care mă chema… Și abia atunci am observat că cerul era lipsit de soare. Total lipsit de soare…

(Extras din romanul „Sawtooth”, în pregătire la Editura Pavcon)


© Constantin Pavel, 2018

© colectiasf.ro, 2018

Cărțile semnate de Constantin Pavel pot fi cumpărate de aici cu o reducere de 25%!

Extra-Terestrul

http://pavcon.ro/product_info.php?cPath=1_7&products_id=36

Scornituri spăimântătoare

http://pavcon.ro/product_info.php?cPath=1_7&products_id=39

Rangkook

http://pavcon.ro/product_info.php?cPath=1_7&products_id=40

Fă-ți cont pe site-ul PAVCON și primești CADOU de bun-venit un audiobook în valoare de 27 de lei!

http://pavcon.ro/create_account.php

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.