Publicat pe

Partidul Național Tectonic

de Ovidiu Vitan

Mulţimea strânsă pe câmpul înflorit de la marginea satului ieşean, lângă apele impasibile ale Prutului, dincolo de care locuitorii din Republica Moldova le făceau semne cu mâna şi agitau steguleţe tricolore, la câteva sute de metri distanţă,  asculta destul de solemn, în răcoarea prietenoasă a zorilor de primăvară, discursul difuzat la televizorul pus pe o masă şi amplificat în boxe. Dacă l-ai fi întrebat pe Nelu, care agita pancarta cu ÎNCĂ NU NEAM UNIT, DAR SUNTEM UN NE-AM UNIT!, nu ar fi ştiut să zică ce îl înfioară de fapt, prospeţimea dimineţii sau cuvintele pline de simţire românească, patriotică, ale noului preşedinte.

— …pentru că la vot poporul a luat puterea din mâna forţelor care se ploconeau în faţa Occidentului, iar acum gloria apusă a vechii Dacii începe din nou să strălucească pe aceste meleaguri!

— Trăiască România! strigă asurzitor Nelu, aplaudând, şi după el se luară mai mulţi consăteni, unii mai cu entuziasm, alţii mai lejer. Vezi, Gică? i se adresă tânărul vărului său. Tot ăştia mai săracii suntem patrioţi! Vezi că al lu’ Dumitru şi al lu’ Şoancă nu aplaudă? Au bani, ce le mai trebuie patriotism!?

— După cum bine ştiţi, continuă şeful statului, în urma recentului Anschluss rusesc cu privire la Ucraina, Basarabia noastră este împresurată din trei părţi şi în pericol iminent de a fi ocupată (huiduieli, fluierături, morţi, gâţi), motiv pentru care, după cum de asemenea ştiţi, am luat decizia de o alipi azi la ţara-mumă. Stimaţi concetăţeni, am însă bucuria să mai fac un anunţ, care va crea o vie emoţie şi uimire la nivelul întregului mapamond! Acest ţinut ne-a fost răpit de mai multe ori în decursul istoriei, dar de data aceasta ni-l vom alipi pe vecie, deoarece savanţii români vor înhăma energia seismică la cauza naţională! (aplauze buimace, tăcere nedumerită, „Ce-a zis, ce-a zis?”) Râurile Prut şi Nistru, care încadrează Basarabia, vor fi dezafectate, iar pământul numit acum nedrept Republica Moldova va fi deplasat prin translare până la România, astfel încât, datorită spaţiului câştigat prin dispariţia celor două râuri, teritoriul lipit la patria-mumă va beneficia de un interval natural de protecţie faţă de orice forţe ostile de la răsărit! Prutul, care până acum ne despărţea, se va sacrifica pentru a ne uni! Că nu degeaba zicea poetul: „Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul, / Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este”! (aplauze, urale, „Bravo, Mihăiţă!”, „Dar şi Ştèfan!…”) De ce să lăsăm plăcile tectonice să provoace distrugeri, în loc să le utilizăm în folosul nostru? Energia seismică, o forţă brutală, care poate scutura o ţară întreagă, va fi canalizată către deplasarea lină a teritoriului dintre Prut şi Nistru, preţ de aproape 100 de metri, către România, în ritmul de patru metri pe oră. Practic, în 24 de ore unirea românilor va fi completă. Am optat pentru o unire mai lentă, deoarece masa colosală de pământ posedă o inerţie pe măsură, ceea ce…

– Văleu! exclamă Gică, sincer alarmat. Dacă nu mai pot opri Basarabia şi începe să muşte din România? Dacă despică solul şi ajunge până la Iaşi, ba chiar trece peste el, peste străzi, peste blocuri?! Ce crezi, Nelule?

Pe tânăr îl învălui o căldură plăcută fiindcă i se cereau detalii tehnice, ceea ce dovedea că oamenii din sat îl vedeau ca pe un tânăr erudit, care le putea elucida tainele politicii şi ştiinţei, faptul că era şomer de patru ani datorându-se doar climatului economic nefavorabil.

— S-au efectuat nişte calcule complexe acolo, nu s-au apucat să mute ţara la întâmplare! afirmă Nelu, pe un ton care evoca implicaţii mult prea sofisticate pentru a fi irosite pe neiniţiaţi. Ce ştii tu!… O să-ţi explic dup-aia! Mai bine hai să numărăm odată cu preşedintele! Hai, patru, trei, doi, unu, începe unirea cu patria-mumă! spuse Nelu cu lacrimi de emoţie în ochi. Gică, o să…

O smucitură brutală a pământului fu dublată de o înspăimântătoare bubuitură joasă, care umplu tăriile din România, Moldova şi Ucraina ca un tsunami de oţel lichid şi sparse timpanele a cel puţin 17.000 de oameni din patru judeţe. Ochii holbaţi ai sătenilor din câmp urmăreau cum vecinii care adineauri le făceau semn cu mâna zburătăceau acum prin aer, dând din mâini şi din picioare, isteric dar fără spor, ca nişte păsări nebune şi trecând ca ghiulelele pe deasupra lor. Pe alocuri, apa Prutului formă gheizere teribile, care proiectară valuri, pietre şi peşti la un kilometru înălţime. Fusese o singură zguduitură, scurtă şi cumplită, dar efectele ei încă se desfăşurau. Pământul vibra şi huruia sub tălpile oamenilor. Prin aer, peste capetele sătenilor, dinspre Basarabia zburau căruţe, maşini, vaci, ziduri, chioşcuri, garduri, câini, mobilă, cetăţeni şi un stol de cioburi. Un moldovean veni fulgerător în zbor, urlând, şi spulberă masa cu televizorul.

Ca o gospodină al cărei soţ strâmbă din nas la ciorbă, iar ea, revoltată de lipsa lui de apreciere, dă de-a azvârlita pe geam cu farfuria cu tot cu tacâmurile şi faţa de masă, Basarabia, excedată de emigrarea în masă a populaţiei din ultimele decenii, se hotăra să arunce peste graniţă tot ce mai exista în ţară, măcar să ştie o treabă!

Numai ulterior s-a aflat exact ce se întâmplase. De teamă ca nu cumva să nu poată opri Basarabia din mişcarea către România, inginerii măriseră forţa motrice a sistemului, cu intenţia de a avea un control mai precis asupra brazdei uriaşe de pământ şi rocă. Mai mulţi oameni de ştiinţă avertizaseră însă că e posibil ca forţa de neconceput a plăcilor tectonice să nu poată fi stăpânită şi că seismele au prostul obicei de a demonstra oamenilor că orice greşeală se plăteşte cu sânge. Dar puterea politică ignorase avertismentul, deoarece partidul îşi bazase întregul program politic pe unirea cu Basarabia. În consecinţă, energia aceea, care se scria cu un număr ameţitor de zerouri şi era menită să împingă solul, încet, timp de o zi, scăpase de sub iluzoriul control şi explodase toată deodată. În loc să alunece lent vreme de o zi, Basarabia se lipise de România instantaneu. În loc de un milimetru pe secundă, făcuse 100.000 într-o clipă. Nu fusese o deplasare, ci un impact. Când un automobil se izbeşte cu 200 de kilometri la oră de un obstacol fix, ocupanţii fără centură de siguranţă îşi continuă drumul cu aceeaşi viteză, fiind proiectaţi prin parbriz şi la zeci de metri distanţă. În cazul de faţă, inerţia azvârlise brusc spre ţara-mamă tot ce exista pe suprafaţa Basarabiei. Preţ de câteva secunde, zeci de mii de oameni se înălţaseră pe cerul patriei, într-o migraţie masivă de unică folosinţă, încheiată sângeros în ziduri, pomi, cabluri de înaltă tensiune şi, mai ales, în pământul scump al ţărişoarei după care tânjiseră atâta. Unsprezece maşini din oraşul vecin, propulsate de şoc ca din puşcă, trecuseră graniţa în zbor şi spulberaseră case, magazine, stâlpi şi săteni din localitatea ieşeană.

Dar acesta fusese doar efectul local. Zguduitura, care umilise orice cutremur produs vreodată în Vrancea, pusese la pământ 95% din clădirile din Basarabia, jumătate din clădirile din Moldova românească şi, în extremitatea celalaltă, până la 10% din construcţiile aflate în Timişoara şi Oradea. Sfinxul din Bucegi se prăvălise la vale, de la 2.200 de metri înălţime, nimicind în calea sa un cartier întreg al Buşteniului, iar centrala nucleară de la Cernavoda, avariată, pierduse controlul sfincterelor şi împrăştiase radiaţii pe un sfert din ţară. Bucureştiul pierduse jumătate din construcţiile antebelice, o aripă a clădirii Universităţii, teatre, spitale, şcoli, o treime din Centrul Vechi, un bloc nou căzuse peste Dâmboviţa, schimbându-i cursul prin cartier, iar pasajul Basarab se prăbuşise și el, provocând raderea unui sfert din zona adiacentă şi secţionând tunelul de metrou.

Departe de capitală, Nelu rătăcea ameţit. În jurul lui, iarba era mânjită cu sânge. Cel mai probabil, al basarabeanului voinic cât un zimbru care se opintise câteva sute de metri peste fostul râu şi se unise iremediabil cu Gică. Un masiv utilaj de treierat căzuse în bot, puţin mai încolo, şi ardea mocnit. Se întoarse spre sat; profilul acestuia nu îi mai era cunoscut, parcă fusese bombardat. Dar Prutul dispăruse. Satul lor şi oraşul de vizavi erau acum contopite. Basarabia se alipise definitiv la ţara-mumă, aruncând în calea duşmanilor de la est o prăpastie fără fund, de două sute de metri lăţime. Faţa chinuită a lui Nelu se destinse şi un zâmbet fericit i se lăţi pe chipul stropit de sânge şi pământ. Apoi exclamă în extaz:

— Am reuşit!

 


Cărțile semnate de Ovidiu Vitan pot fi cumpărate de aici cu o reducere de 25%!

Nerecurgerea la Forță și la amenințarea cu Forța

http://pavcon.ro/product_info.php?cPath=1_7&products_id=38

Vendetta lui Ucigă-l Toaca

http://pavcon.ro/product_info.php?cPath=1_7&products_id=41

Rău de Spațiu Omul fără Nume

http://pavcon.ro/product_info.php?cPath=1_7&products_id=124

Fă-ți cont pe site-ul PAVCON și primești CADOU de bun-venit un audiobook în valoare de 27 de lei!

http://pavcon.ro/create_account.php

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.